miercuri, 29 iulie 2015

Ador cumpărăturile online, de la magazinul online pentru casă

De curând, am descoperit și eu cumpărăturile online. Acum, vă rog să nu credeți că am trăit sub o piatră, toată viața, doar că până acum nu mă încumetam să fac asta. Mi-era cumva teamă de tot ceea ce presupunea acest proces. Însă, abia acum am descoperit avantajele cumpărăturilor online și o să vi le prezint și vouă în această postare. 

În primul rând, poți să mergi la cumpărături, oricând vrei tu. Magazinele online nu se închid și nu te dau afară. Desigur, există câteva care au un program de funcționare precum cele obișnuite, însă acestea sunt doar excepții. Iar faptul că nu sunt restricționată de un program, pe mine mă ajută foarte mult. Stau destul de prost la capitolul timp, deoarece am un job suprasolicitant, și uneori nu apuc să-mi cumpăr nici pâine. Iar în apropierea casei mele nu există niciun magazin non-stop.

În al doilea rând, magazinele online îți permit să studieze cu atenție ofertele. Astfel, poți să te convingi dacă produsul respectiv merită sau nu să fie cumpărat. Desigur, și pe net există oferte mincinoase, însă de curând, am descoperit o serie de magazine care chiar au prețuri bune. Și credeți-mă că am făcut o mică cercetare a pieței pentru a mă asigura că totul este ok. Unul dintre aceste magazine este Ioana Shop. Și este un magazin online pentru casă. Acolo am găsit perne cu puf de gâscă la cel mai bun preț. Și nu am rezistat să cumpăr câteva. Magazinul online pentru casă este mai mult ca bine venit în viața mea, fiindcă de curând am început să-mi redecorez casa și am nevoie de articole care să mă ajute să-i ofer un look proaspăt.



Iar dacă înainte îmi făceam griji pentru politica de returnare a produselor, pentru că știți bine că uneori se întâmplă să nu luăm cele mai înțelepte decizii, m-am convins că nu este nicio problemă să înapoiezi produsele nedorite. De multe ori, când vine vorba de magazinele din viața reală, nu prea ne încumetăm să facem asta. Mai ales dacă acolo lucrează vânzătoare cicălitoare care încearcă să te convingă să păstrezi produsul respectiv, chiar dacă ție nu ți se potrivește deloc. Doamne, cât detest astfel de vânzătoare! Îmi vine să o iau la fugă numai când le văd!

Ei bine, la magazinul online pentru casa cum este Ioana Shop nu mi s-a întâmplat niciodată asta. Ca să nu mai vorbesc de produsele de calitate, care chiar arată ca în imagine.


Iar dacă vreți să știți cum puteți să alegeți magazine online de încredere, vă sfătuiesc să citiți recenziile. Cu siguranță există bloggeri care să scrie despre ele. Așa cum am făcut eu cu Ioana Shop. Tot de pe un blog am aflat și eu de el, și deși eram reticentă, m-am convins apoi că merită. Pernele cu puf de gâscă de la magazinul online pentru casă sunt grozave. 

vineri, 3 iulie 2015

Cum să ai un stil de viață sănătos

De ceva vreme mă tot chinui să păstrez un stil de viață sănătos. Însă nu este deloc ușor. Mâncarea fast-food pe cât e de nesănătoasă, pe atât e de gustoasă. Și oricum eu sunt foarte leneșă când vine vorba de gătit și prefer să înfulec repede ceva. Desigur, recunosc că sunt un adevărat dezastru în bucătărie. Dar mi-am propus să încep cu pași mărunți. Baby-steps, you know!

Am alcătuit o listă cu alimentele care sunt absolut dăunătoare pentru sănătatea mea și pe care încerc să le elimin treptat din consumul zilnic. Nu doar că mă fac să nu arăt bine în costum de baie, fiindcă îngrașă foarte rău, dar există și suspiciunea că ar provoca boli precum cancerul. Drept urmare, vă recomand și vouă faceți ca mine.


Treceți pe listă sucurile acidulate, chipsurile, bomboanele și alte câteva asemenea. Nu o să vă puteți lua la revedere de la ele imediat, însă vă puteți automotiva. De exemplu, promiteți-vă că vă veți cumpăra rochia aia superbă, pe care ați văzut-o în vitrina nu știu cărui magazin, din banii economisiți din junk food. La fel de important este să lipiți lista alcătuită într-un loc unde să dați mereu cu ochii de ea. Pe frigider, la birou. Apelați la pixuri colorate sau postnotes pentru a vă atrage atenția mereu și mereu.


Ce ziceți de făcut mișcare? Nu sunteți un fan al sportului? Ei bine, nici eu. Aruncatul cu privirea cred că este cam singurul la care mă pricep, însă vara asta m-am decis să schimb acest lucru. Mi-am scos rolele de la naftalină și am început să le folosesc în parc. Intenționez să merg mai mult și pe bicicletă. Încă nu m-am încumetat să-mi fac abonament la sală, însă nu e o idee rea și o să iau și asta în considerare. 

Apoi încercați să nu săriți peste micul dejun. E un clișeu, știu! Toată lumea vă recomandă. Însă toată lumea are dreptate.


Totodată, să vă spun un secret: este singura masă la care vă puteți răsfăța cu adevărat deoarece aveți nevoie de calorii pe care să le consumați până la prânz. Așa că puteți să serviți lapte, broșe delicioase (muffins, nu cupcakes), dulceață, unt și alte asemenea minunății. Însă eu obișnuiesc ca în fiecare zi, la micul dejun să-mi prepar și un delicios fresh de fructe. Azi, de exemplu, am ales căpșuni, cireșe și zmeură. Ador fructele de pădure. Și pentru că era cam acrișor l-am îndulcit cu miere. Mâine voi încerca nectarine cu caise. Îmi place că sunt ușor de preparat. Doar pui fructele în blender și...gata! 

Enjoy your breakfast, everyone!